Figura lui Mao Zedong, în ciuda realizărilor sale politice și culturale ca lider al Chinei comuniste, este adesea învăluită în controverse datorită consecințelor devastatoare ale politicilor sale. Cu o moștenire încărcată de decizii și acțiuni care au condus la moartea a zeci de milioane de oameni, unii istorici și critici îl descriu pe Mao ca fiind „cel mai mare criminal din istorie”. În acest articol, vom explora traiectoria sa politică, deciziile controversate pe care le-a luat și impactul lor profund asupra populației Chinei, pentru a înțelege cum și de ce această etichetă i-a fost atribuită.
Ascensiunea lui Mao
Născut pe 26 decembrie 1893 în micul sat Shaoshan, din provinciei Hunan, Mao Zedong a venit pe lume într-o familie de țărani simpli. Viața în satul natal a modelat în mod fundamental perspectivele și convingerile tânărului Mao. Cu o dorință arzătoare de a depăși condiția sa umilă și influențat de mișcările revoluționare ale timpului, Mao a decis să urmeze cariera învățământului. Și-a părăsit satul și familia și s-a îndreptat către capitala Chinei, Beijing, un oraș vibrant și în plină schimbare. Acolo, în timp ce lucra la Biblioteca Universității, a descoperit ideile marxiste, care promiteau o schimbare radicală și egalitară a societății.
Acest contact cu literatura marxistă nu doar că l-a format ideologic, dar a și marcat începutul unei cariere politice ce avea să marcheze profund cursul istoriei Chinei și a milioane de oameni. Anul 1921 a fost un an pivotal în viața lui Mao. În acea vară fierbinte, Mao Zedong, împreună cu alți activiști revoluționari, a pus bazele Partidului Comunist Chinez (PCC) în Shanghai.
Comuniștii la putere
Când Mao și comuniști au pășit triumfători în Beijing în 1949, China se afla la răscruce. Promisiunile lui Mao de reformă, prosperitate și eliberare au fost întâmpinate cu speranță de mulți chinezi care visau la o viață mai bună. Cu toate acestea, în anii care au urmat, deciziile și politicile lui Mao au arătat o viziune distorsionată asupra realității, cu efecte devastatoare pentru populația Chinei.
Reforma agrară a fost prima mare inițiativă a erei Mao. Deși s-a propus ca un mijloc de a distribui resursele mai echitabil și de a elimina inegalitățile, a deviat rapid către violență și represiune. Proprietarii de pământ, adesea etichetați drept „dușmani ai poporului”, au fost în mod sistematic executați, umiliți în public sau deportați. Această vânătoare de vrăjitoare a afectat nu doar elită politico-economică, dar și comunitățile obișnuite, semănând discordie și frică.
Următorul pas în politica lui Mao a fost „Marele Salt Înainte”, o utopie economică născută din ambiția de a transforma China într-o superputere industrială într-un timp record. Neînțelegerea fundamentală a economiei și birocrația, care a evitat să raporteze adevărul, au creat un dezastru de proporții inimaginabile. Agricultura, fiind forțată într-o colectivizare rapidă și fără pregătire, s-a prăbușit. Foametea care a urmat a fost de o amploare șocantă. Între 15 și 45 de milioane de oameni au murit de foame sau din cauze asociate, o tragedie de o magnitudine rar întâlnită în istoria omenirii.
Însă, pentru Mao, aceasta nu a fost suficient. Dorința sa de a modela societatea chineză conform propriilor sale ideologii a continuat cu „Revoluția Culturală”. Sub această umbrelă, a lansat una dintre cele mai brutale și haotice campanii de purificare politică și socială. Elita intelectuală a Chinei, odată mândria națiunii, a fost etichetată drept „contra-revoluționară”. Profesori, scriitori, artiști și studenți au fost umiliți, torturați sau chiar uciși. Milioane de oameni au fost trimiși în închisori sau lagăre de reeducare, unde mulți au suferit ani de zile sau și-au pierdut viețile.
Măsurile pe plan extern
Dincolo de granițele Chinei, Mao a adoptat o postură de rezistență față de influențele occidentale. În 1950 a trimis sute de mii de soldați chinezi pentru a lupta cu trupele americane în cadrul războiului din Coreea, încheiat în 1953. Relația cu Uniunea Sovietică, inițial una de camaraderie în zilele timpurii ale PCC, s-a deteriorat în anii 1960. Diferențele ideologice, împreună cu interesele naționale, au dus la conflicte la frontiere și chiar la amenințări de război. Această tensiune a făcut ca Mao să se apropie de Statele Unite, o manevră surprinzătoare, culminând cu vizita președintelui Nixon în China în 1972.
Moartea lui Mao
Mao părea învingător, dar sănătatea lui se deteriora. Avea probleme cu inima, avea scleroza și parkinson din cauza dietei și a fumatului excesiv. În 1976, Mao a suferit trei infarcte. Cel de-al treilea i-a fost fatal, astfel acesta a încetat din viață pe 9 septembrie, la ora 00:10, la vârsta de 82 de ani. Moartea sa a produs doliu la nivel național. Trupul lui Mao a fost îmbălsămat și expus pentru a fi jelit de milioane de oameni, iar la final a fost depus într-un mausoleu. La momentul morții lui Mao, China era o țară traumatizată. Cu toate că a avansat în anumite domenii, precum educația și sănătatea, costurile umane ale regimului său au fost devastatoare. Se estimează că sub conducerea sa, zeci de milioane de chinezi au murit din cauza foametei, execuțiilor și persecuțiilor. Acest bilanț îl plasează pe Mao într-o categorie sinistră, făcându-l, pentru mulți, cel mai mare criminal din istorie.
