21 decembrie in istorie

21 decembrie in istorie

Întâmplările trecutului, chiar dacă nu par să aibă vreo importanță pentru prezent, au influențat major lumea în care trăim. Iată unele dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei pe 21 decembrie:

  • 1237: orașul Riazan, printre primele așezări urbane cunoscute în Rusia, este nimicit de hoarda mongolilor conduși de Batu Han. Orașul nu și-a mai revenit niciodată după devastare, iar capitala principatului din Riazan s-a mutat 55 de kilometri mai departe, la Pereslavl-Riazansky, care va lua numele originalului. Situl vechii capitale se numește azi Staraia Riazan (Vechiul Riazan).
  • 1361: are loc bătălia de la Linuesa, dintre forțele maurilor din Emiratul de Granada și armatele reunite ale regatelor creștine din Castilia și Jaen, cei din urmă ieșind învingători. Lupta face parte din Reconquista, operațiunea de recâștigare a Peninsulei Iberice din mâinile arabilor.
  • 1598: are loc bătălia de la Curalaba, în Chile, unde indigenii mapuche administrează o înfrângere majoră trupelor spaniole.
  • ADVERTISING
    Reclama ta poate fi aici. Contactează-ne la adresa admin@quidest.ro
  • 1832: trupele mamelucilor administrează o înfrângere decisivă armatelor otomane în războiul egipteano-turc în bătălia de la Konya.
  • 1898: soții Pierre și Marie Curie descoperă radiumul.
  • soții Pierre și Marie Curie
    21 decembrie
    Sursa: wikimedia.org
  • 1907: armata din Chile comite un mare masacru în Iquique. Cel puțin 2.000 de mineri aflați în grevă au fost uciși.
  • 1913: este publicat primul rebus din lume – cuvinte încrucișate – făcut de Arthur Wynne și apărut în New York World.
  • 1937: este lansat primul film de lungmetraj de desene animate, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.
  • 1939: Hitler îl numește pe Adolf Eichmann responsabil cu evacuarea evreilor și emigrarea acestora.
  • Adolf Eichmann
    21 decembrie
    Sursa: britannica.com
  • 1963: începe „Crăciunul Însângerat” în Cipru: 25-30.000 de ciprioți turci sunt deportați, 100 de sate sunt distruse.
  • 1968: începe misiunea Apollo 8 – naveta cu echipaj uman pleacă de la Kennedy Space Center pentru a orbita în jurul Lunii. Este prima vizită pe care omul o face unui alt corp ceresc.
  • 1988: o bombă explodează la bordul cursei Pan Am 103 deasupra localității Lockerbi (Scoția). Țoți cei 258 de oameni aflați la bord își pierd viața. Este cel mai mare dezastru aerian petrecut deasupra Marii Britanii.
  • ADVERTISING
    Reclama ta poate fi aici. Contactează-ne la adresa admin@quidest.ro
  • 1989: începe revoluția anticomunistă la București. Dictatorul Ceaușescu, prost sfătuit, convoacă „o mare adunare populară” a oamenilor muncii care să-i înfiereze și să-i condamne pe „huliganii” de la Timișoara. Frica e omniprezentă printre oamenii scoși cu forța în fața Comitetului Central al PCR (actuala Piața Revoluției), dar în același timp lumea e sătulă până peste cap de foame, frig și întuneric (electricitatea se livra cu porția, câteva ore pe zi). Mitingul e transmis în direct la Radio și TVR, iar Ceaușescu începe să înșire binefacerile societății socialiste multilateral dezvoltate, dar asta e deja prea mult și, din numeroase direcții, oamenii încep să huiduie, șocându-l pe dictator. Evenimente neprevăzute – petarde și zgomote puternice – provoacă panică și totul scapă de sub control. Lumea se îmbulzește și mitingul se rupe. „Alo!, Alo! Stați liniștiți la locurili voastre!”, strigă disperat Ceaușescu, în timp ce, din spate, nevastă-sa îi strigă: „Promite-le ceva!”. Dictatorul anunță că va mări salariile cu 100 de lei, dar e întâmpinat de un nou val de huiduieli. Românii aruncă pancartele și tablourile cu soții Ceaușescu și se precipită pe străzile laterale. De pretutindeni încep să se audă strigăte precum „Democrație!”, „Li-ber-ta-te!”. Un grup de circa 1.000 de oameni rămâne la Universitate, unde începe să scandeze împotriva dictatorului: „Jos Ceaușescu!” și „Ieri în Timișoara, azi în toată țara!”. În jurul orei 14.00 apar primele tancuri pe străzi, în fața cărora tinerii din fața Hotelului Intercontinental improvizează o baricadă. Ceaușescu dă ordin să se intervină în forță și spre seară, după căderea întunericului, începe măcelul. Securitatea, Armata și Miliția reiau scenariul din zilele precedente, de la Timișoara, și trag în plin. Cad morți și răniți, mulțimea se împrăștie, trupele regimului îi urmăresc pe supraviețuitori și continuă să tragă asupra lor în stațiile de metrou de la Universitate și Romană, unde mult timp după aceea vor rămâne pe pereți lozincile și petele de sânge. Numeroși oameni sunt arestați și băgați în arestul Miliției sau la închisoarea Jilava, unde sunt bătuți cu bestialitate. Grupe de milițieni sunt trimise radiant, pe bulevardele care pleacă dinspre Universitate spre periferie, și sparg toate vitrinele, pentru ca ulterior să se poată justifica intervenția împotriva manifestanților pe motiv că aceștia ar fi fost huligani.
  • Imagine din timpul mitingului
    21 decembrie
    Sursa: gandul.ro
  • 1991: URSS este dizolvată formal odată cu semnarea tratatului Comunității Statelor Independente de 11 din cele 12 republici apărute după destrămarea imperiului sovietic.
  • 1995:, orașul Bethleem trece de sub control israelian sub autoritate palestiniană.

sursa: Colecționarul de istorie