24 decembrie in istorie

24 decembrie in istorie

Întâmplările trecutului, chiar dacă nu par să aibă vreo importanță pentru prezent, au influențat major lumea în care trăim. Iată unele dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei pe 24 decembrie:

  • 563: Catedrala Sfânta Sofia, din Constantinopol, este sfințită pentru a doua oară după ce a fost distrusă de cutremure.
  • 820: împăratul Leo al V-lea al Imperiului Bizantin este asasinat chiar în Catedrala Sfânta Sofia și este înlocuit imediat de Mihai al II-lea pe tron.
  • 1144: capitala statului cruciat Edessa, din Țara Sfântă, cade sub asediul atabegului de Mosul și Alepp, Imad ad-Din Zengi.
  • 1476: în Franța vine un val de frig năprasnic și 400 de soldați burgunzi mor înghețați în Ajunul Crăciunului.
  • 1568: maurii din Granada se răscoală împotriva coroanei spaniole. Revolta are loc în regiunea muntoasă Alpujarra în Ajunul Crăciunului și va dura aproape trei ani, până în martie 1571. Spaniolii înving până la urmă și, pentru că era a doua revoltă după cea din 1499-1501 îi expulzează în masă pe musulmanii din Granada, risipindu-i pe întinsul Peninsulei Iberice. În locul lor vor fi colonizați catolici.
  • 1651: olandezul Jan van Riebeeck și corăbiile sale pornesc spre Capul Bunei Speranțe pentru a întemeia prima așezare europeană permanentă din Africa de Sud.
  • 1715: armata suedeză ocupă Norvergia.
  • Sursa: Insert name here
  • 1777: celebrul explorator britanic James Cook descoperă în Pacific niște insule pe care le numește Insulele Crăciunului – azi Kiritimati.
  • 1798: Rusia și Marea Britanie semnează A Doua Coaliție împotriva Franței – în acel moment, încă o republică revoluționară.
  • 1800: eșuează complotul Mașinii Infernale de pe Rue Saint-Nicaise, Paris – încercarea de a-l asasina pe primul consul al Franței, Napoleon. 5 oameni sunt uciși și alți 26 răniți în explozie, dar Napoleon și soția sa, Josephine, scapă. Deși atentatul este pus la cale de regaliști, Napoleon profită de ocazie pentru a porni o prigoană împotriva iacobinilor – militanții de stânga vinovați de marea teroare din urmă cu câțiva ani, în primii ani ai republicii, și pe care el îi considera un pericol mult mai mare decât monarhiștii.
  • Reclamă
  • 1814: se semnează Tratatul de la Ghent, prin care se încheie războiul dintre SUA și Marea Britanie început în 1812.
  • 1851: un incendiu devastează Biblioteca Congresului SUA din Washington. Sunt distruse și pierdute definitiv 35.000 de cărți.
  • 1865: mai mulți militari confederați fondează Ku Klux Klan în Pulaski, Tennessee(SUA).
  • 1877: Thomas Edison își brevetează invenția – fonograful, primul aparat din istorie care poate reda sunete înregistrate.
  • Edison cu primul său fonograf
    24 decembrie
    Sursa: wikipedia.org
  • 1893: Henry Ford termină primul său motor funcțional alimentat cu benzină.
  • 1900: reprezentanții puterilor străine merg la împărăteasa Chinei, diabolica Cixi, și îi prezintă lista cu „condițiile irevocabile” pentru ca națiunile lor să-și retragă trupele din țară. Cixi, o concubină a împăratului ajunsă stăpâna Imperiului Chinez, poate fi considerată groparul acestui stat și al dinastiei. Deciziile sale au slăbit atât de tare China, încât în final au provocat colapsul definitiv al Dinastiei Qing(manciuriene), care domnise aproape 300 de ani. Dinastia a mai rezistat doar 4 ani după 1908, când Cixi a murit.
  • 1904: germanii abolesc sclavia pentru copii în Africa de Sud-Vest.
  • 1912: Irving Fisher brevetează un sistem revoluționar de ținere a evidenței documentelor – arhivarea cu fișe.
  • 1913: la Calumet, Michigan, are loc o mare tragedie la o petrecere de Crăciun când cineva strigă în mod fals „foc!”. Se produce o panică îngrozitoare și oamenii se calcă în picioare. Mor 73 de participanți la petrecere, dintre care 59 copii.
  • 1939: la aproape 4 luni după începerea războiului, Papa Pius al XII-lea face un apel la pace în Ajunul Crăciunului. E ignorat de toți combatanții.
  • Reclamă
  • 1942: are loc primul zbor al rachetei V-1 la Peenemunde, Germania.
  • 1943: Franklin D. Roosevelt, președintele SUA, îl numește pe generalul Dwight Eisenhower comandant suprem al tuturor forțelor aliate din Vest.
  • Generalul Dwight Eisenhower
    24 decembrie
    Sursa: thoughtco.com
  • 1946: generalul MacNarney, guvernatorul zonei americane de ocupație din Germania, amnistiază 800.000 de „mici naziști” – persoane care făcuseră parte sau simpatizaseră cu regimul lui Hitler fără a fi însă acuzate de ceva grav.
  • 1951: Libia devine independentă și Idris I e proclamat rege.
  • 1966: sonda sovietică Luna 13 coboară cu succes pe suprafața Lunii.
  • Luna 13
    24 decembrie
    Sursa: drewexmachina.com
  • 1989: la București, conducerea autoinstalată în fruntea României după fuga lui Nicolae Ceaușescu decide eliminarea de urgență a dictatorului. Pe străzile Bucureștiului și ale altor câtorva orașe continuă să se tragă haotic, într-un război bizar, cu inamici nevăzuți, dar care produce sute de morți și peste 1.000 de răniți. Diversiunea „teroriștilor” va înceta brusc pe 25 decembrie, după executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ion Iliescu, vechiul comunist instruit în anii 1950 la Moscova, își consolidează poziția în fruntea statului român, recunoscut imediat de Uniunea Sovietică. Se formează Frontul Salvării Naționale – organizație pretins apolitică și „de largă uniune națională” care moștenește, de fapt, vechiul Partid Comunist Român, la a cărei denumire se renunță din cauza ostilității românilor.
  • 1997: fundamentaliștii musulmani comit un nou masacru oribil în Sid El-Antri, din Algeria, unde ucid 50-100 de locuitori. În aceeași zi, teroriștii omoară alți 11 săteni la Bainem, în apropiere de Alger, iar peste câteva zile – încă 26 în masacrul de la Zouabria.

sursa: Colecționarul de istorie