25 decembrie in istorie

25 decembrie in istorie

Întâmplările trecutului, chiar dacă nu par să aibă vreo importanță pentru prezent, au influențat major lumea în care trăim. Iată unele dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei pe 25 decembrie:

  • 1: se naște Iisus Hristos, conform călugărului Dionysius Exiguus, inventatorul datării cu „Anno Domini” (Anul Domnului). Conform creștinilor, Iisus este Mesia și vine pe lume pentru a lua asupra sa păcatele omenirii (ILUSTRAȚIA MAI JOS). Aproape toată lumea modernă – chiar și țările necreștine – adoptă acest tip de datare care împarte calendarul în două: Înainte de Hristos și După Hristos. Călugărul Dionysius Exiguus (Dionis cel Smerit), cel care a făcut această revoluție în calendar, a trăit în Sciția Minor (Dobrogea de azi), foarte probabil la Tomis (Constanța), în Secolele V-VI (probabil 470-544).
  • 36: împăratul Guangwu al Imperiului Han de Est devine stăpânul întregii Chine după ce generalul său, Wu Han, cucerește imperiul Chengija.
  • 274: împăratul roman Aurelian dedică la Roma un templu Soarelui Invincibil (Sol Invictus), în ziua în care se presupunea că ar fi solstițiul de iarnă și în care renaște Soarele.
  • 336: împăratul roman Constantin cel Mare își ridică fiul, pe Constans, la rangul de Caesar (succesor la tron). În același an, la Roma are loc prima sărbătorire a Crăciunului atestată documentar.
  • 390: împăratul roman Theodosius acceptă să plătească despăgubiri pentru familiile victimelor unui masacru comis la Salonic de trupele imperiale. Decizia împăratului survine la sfatul lui Ambrozie, Episcopul de Milano, unul dintre sfetnicii săi apropiați. La aflarea veștii, clericul îi scrie lui Theodosius(care se pare că a avut un rol în aceste crime) că nu va mai primi Euharistia până când nu va arăta că se pocăiește pentru masacru.
  • 496: regele Clovis I al francilor este botezat în Catedrala din Reims în religia creștină. Clovis I devine prima căpetenie a unui trib germanic care face acest lucru.25
  • Momentul botezului lui Clovis I(de Jean Alaux „Le Romain”)
    25 decembrie
    Sursa: wikipedia.org
  • 597: călugărul Augustin de Canterbury, devenit primul Arhiepiscop de Canterbury, creștinează peste 10.000 de anglo-saxoni în Kent. Pentru aceasta, Augustin de Canterbury rămâne în istorie drept „Apostolul Angliei”.
  • 800: Carol cel Mare este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman la Roma de către Papa Leo al III-lea.
  • 875: Charles cel Chel, regele francilor, este încoronat împărat al Romei, într-o repetare a ceremoniei din 800.
  • Charles cel Chel
    25 decembrie
    Sursa: thoughtco.com
  • 1000 se întemeiază Regatul Ungariei. Țara devine un regat creștin sub întemeietorul Istvan I(Ștefan) de Ungaria, care e încoronat rege.
  • 1013: regele Danemarcei, Sveinn Haraldsson Tjuguskegg(Sven Barbă-Despicată) preia controlul asupra Daneland (ținuturile danezilor din Marea Britanie) și este proclamat regele Angliei.
  • 1066: Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei, este încoronat rege al Angliei la Catedrala Westminster din Londra. Începe stăpânirea normandă asupra Angliei.
  • Reclamă
  • 1100: contele Baldwin de Boulogne este încoronat rege al regatului creștin al Ierusalimului (Regatul Cerului) în biserica Nașterii Domnului din Bethleem.
  • 1261: împăratul Ioan al IV-lea Laskaris, în vârstă de 11 ani, este detronat și orbit de tutorele și co-împăratul Mihai al VIII-lea Palaiogos, care rămâne singurul stăpânitor al Imperiului Bizantin. În timpul domniei lui Laskaris(1258-1261) s-a reușit reîntregirea Imperiului Bizantin și recucerirea capitalei Constantinopol din mâinile baronilor latini care capturaseră orașul prin viclenie, într-o cruciadă deturnată de la scopul inițial.
  • 1492: nava-amiral Santa Maria, din flota lui Cristofor Columb, ajunge în nordul coastelei insulei Hispaniola(Haiti). Echipajul este lăsat de Columb în insulă, să întemeieze o colonie, iar acesta se întoarce în Spania.
  • 1522: otomanii ocupă insula-cheie Rodos.
  • 1553: are loc bătălia de la Tucapel – rebelii băștinași mapuche, conduși de căpetenia Lautaro, îi înfrâng pe conquistadorii spanioli și-l execută pe guvernatorul de Chile, Pedro de Valdivia.
  • 1741: astronomul Anders Celsius introduce scala de măsurare a temperaturii cu centigrade.
  • Anders Celsius
    25 decembrie
    Sursa: cloudinary.com
  • 1745: Prusia și Austria semnează tratatul de la Dresda, prin care cea mai mare parte a Sileziei le revine prusacilor.
  • 1766: indigenii mapuche din Chile se răscoală împotriva spaniolilor și lansează o serie de atacuri surpriză asupra acestora.
  • 1831: începe marea revoltă a sclavilor din Jamaica, la care iau parte aproape 20% dintre robii din insulă. Vor fi înfrânți.
  • 1868: președintele american Andrew Johnson dă amnistie generală și necondiționată pentru toți veteranii care luptaseră în tabăra confederată de-a lungul războiului de secesiune din SUA(1861-1865).
  • Andrew Johnson
    25 decembrie
    Sursa: history.com
  • 1899: în timpul asediului orașului Ladysmith(Africa de Sud), din Al Doilea Război al Burilor, trupele coloniștilor olandezi care-i asediau pe britanici trag în aceștia cu un proiectil care era umplut cu budincă de prune.
  • Reclamă
  • 1914: o serie de armistiții neoficiale se înregistrează pe Frontul de Vest între soldați, pentru a celebra Crăciunul. Britanicii și germanii schimbă cadouri și joacă fotbal în „No man’s land”, teritoriul dintre tranșeele celor două tabere.
  • 1922: Lenin își termină „Testamentul Politic” în care cere, printre altele, să nu fie numit Stalin în locul său. Era însă prea târziu, puterea pe care Lenin i-o dăduse cu nesăbuință locotenentului său devenise prea mare.
  • 1941: se încheie bătălia pentru Hong Kong, insula e ocupată de trupele japoneze.

  • Asaltul armatei japoneze asupra stației Tsim Sha Tsui(1941)
    25 decembrie
    Sursa: wikipedia.org
  • 1950: „Piatra Încoronării”, luată de regele englez Edward I din Scoția în 1296, este furată de la Catedrala Westminster de studenți scoțieni naționaliști. Va fi returnată în anul următor.
  • 1968: începe prima manevră de returnare a echipajului uman care orbitase luna, în cadrul misiunii Apollo 8.
  • 1971: cel mai grav incendiu din istorie la un hotel duce la moartea a 163 de persoane în Seul, Coreea de Sud.
  • 1979: trupele sovietice invadează Afganistanul cu scopul de a instaura un regim-marionetă comunist. Operațiunea va fi un dezastru, transformându-se într-un război lung de 10 ani, ale cărui costuri financiare și umane vor contribui la căderea URSS.
  • Un tanc sovietic pe o stradă din Afghanistan(1979)
    25 decembrie
    Sursa: britannica.com
  • 1989: fostul dictator român Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, sunt judecați sumar și împușcați în curtea unei unități militare din Târgoviște, sub acuzația de genocid.
  • 1991: Mihail Gorbaciov demisionează din funcția de președinte al Uniunii Sovietice, imperiul comunist dizolvându-se în ziua următoare. În aceeași zi, poporul ucrainean votează, într-un referendum, desprinderea oficială de URSS și proclamarea independenței.
  • Mihail Gorbaciov
    25 decembrie
    Sursa: rferl.org
  • 1997: Jerry Seinfeld anunță că celebrul show TV „Seinfeld” a ajuns la ultimul sezon.
  • 2009: activistul chinez pentru drepturile omului Liu Xiaobo este condamnat de regimul comunist de la Beijing la 11 ani de închisoare pentru „incitare la subminarea puterii de stat”.

sursa: Colecționarul de istorie