7 decembrie în istorie

7 decembrie în istorie

Întâmplările trecutului, chiar dacă nu par să aibă vreo importanță pentru prezent, au influențat major lumea în care trăim. Iată unele dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei pe 7 decembrie:

  • 1732: Este inaugurată Opera Regală la Covent Garden, Londra.
  • 1742: Este inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul „Cezar și Cleopatra” de Karl Heinrich Graun.
  • 1787: Delaware devine primul stat (din cel 13 colonii, care au format Uniunea) care a ratificat Constituția Statelor Unite ale Americii.
  • 1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, pleacă în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.
  • Corabia Marița
    Corabia Marița
    Sursa: evz.ro
  • 1881: Este întemeiată „Societatea Politehnică din România”; primul președinte a fost Dimitrie Frunză.
  • 1842: „New York Philharmonic Society” a susține primul concert.
  • 1917: Primul Război Mondial: Statele Unite declară război Austro-Ungariei.
  • 1732: Royal Opera House din Covent Garden, Londra se deschide cu piesa The Way of the World a lui William Congreve.
  • 1923: Edwin Hubble demonstrează existența corpurilor cerești din afara Căii Lactee.
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: Marina Imperială a Japoniei lansează atacul de la Pearl Harbour împotriva flotei din Pacific a marinei americane. În cadrul acestuia sunt distruse 188 de avioane, 18 nave sunt scufundate și 2.386 americani(printre care și civili) își pierd viața. Totuși, consecința cea mai importantă a atacului va fi implicarea Statelor Unite în război.
  • Fotografie făcută de un avion japonez cu câteva momente înaintea atacului
    7 decembrie
    Sursa: wikipedia.org
  • 1962: Prințul Rainier al III-lea de Monaco revizuiește constituția principatului, transferând o parte din puterea sa consiliilor consultative și legislative.
  • 1965: Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I revocă simultan excomunicarea mutuală care era valabilă din 1054.
  • Reclamă
  • 1966: Este emis decretul privind aderarea României la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra, la 17 iunie 1960.
  • 1966: Intră în funcțiune Hidrocentrala Bacău II, care încheie activitatea de construire a salbei de hidrocentrale de pe râul Bistrița.
  • 1972: În drum spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 realizează fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feței luminate a Pământului.
  • 1992: Este inaugurat, la Iași, Centrul cultural francez.
  • 1995: Sonda spațială Galileo ajunge pe Jupiter, la șase ani după ce a fost lansată de Naveta spațială Atlantis în timpul misiunii STS-34.
  • Sonda Galileo
    Sonda Galileo
    Sursa: wikipedia.org
  • 2001: Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002.