Carol al II-lea (1893 – 1953) este cel mai controversat rege al României. După o tinereţe aventuroasă, în 1925 s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabilit la Paris, împreună cu Elena Lupescu. Regele Ferdinand l-a îndepărtat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moştenitor pe tânărul său nepot, Mihai.
În 1927, după moartea Ferdinand I, moștenitorul Mihai I ș-a început domnia sub o regență, din cauza vârstei sale. După negocieri cu Iuliu Maniu, pe 6 iunie 1930 Carol s-a întors în ţară şi a fost proclamat rege după două zile. Anii săi de domnie(1930 – 1940) au fost marcaţi pe de-o parte de o creştere economică şi de o dezvoltare culturală, dar pe de altă parte de o destrămare a democraţiei. A influenţat cursul vieţii politice prin manipularea partidelor politice şi, în final, prin suprimarea lor.
Conținut
Executarea lui Codreanu
Una dintre forţele ostile lui Carol a fost Mişcarea legionară condusă de Corneliu Codreanu, mişcare ce înregistra tot mai multă popularitate, graţie formelor sale neobişnuite de manifestare: sprijin dat ţărănimii în gospodărie, tabere de muncă în construcţii. Dar actele de violenţă, atacurile antisemite şi criticile acerbe aduse partidelor, au determinat luarea de măsuri împotriva legionarilor. Războiul faţiş dintre rege şi harismaticul Codreanu s-a accentuat odată cu succesul electoral din 1937 al legionarilor care ajunseseră a treia forţă în ţară. O forţă pe care Carol avea să încerce să o distrugă în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, când a ordonat execuţia lui Codreanu, aflat deja sub arest la închisoarea Jilava.
Dicatura regală și Ion Antonescu
În 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit constituţia şi a instaurat un regim de autoritate monarhică. Pe acest fond, treptat, regimul său îşi pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică în România până atunci, astfel că, în 10 ani, situaţia devine foarte grea.
În acest context, a apărut în prim plan figura generalului Ion Antonescu. Deşi era un cunoscut adversar al şefului statului, Antonescu era considerat de Carol singura persoană capabilă să restabilească ordinea în ţară la acel moment. Generalul se bucura de autoritate în cadrul armatei, avea încrederea Gărzii de Fier, iar Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu nu manifestau o opoziţie vehementă faţă de persoana acestuia. Pe 4 septembrie 1940, regele îl numeşte pe Antonescu în funcţia de preşedinte a Consiliului de Miniştri. În seara imediată numirii în funcţie, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline. Deşi iniţial a refuzat, pe la orele 03:50 din dimineaţa zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu, prim-ministrul României, era învestit cu puteri depline în stat.
Decretul Regal de numire a lui Ion Antonescu Conducător al Statului
CAROL AL II-LEA
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate
Am decretat și decretăm:
Art. I. Investim pe d-l general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român.
Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale:
- a) El este capul oştirii;
- b) El are dreptul de a bate monedă;
- c) El conferă decoraţiunile române;
- d) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştri plenipotenţiari;
- e) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri;
- f) El are dreptul de amnistie şi graţiere.
Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de președintele Consiliului de Miniștri.
Monitorul Oficial nr. 206 bis din 6 septembrie 1940
Abdicarea
Totodată, este abrogată Constituția din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestațiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei si anturajului regal. Carol al II-lea s-a văzut nevoit să accepte, astfel pe 6 septembrie 1940 a abdicat și a părăsit țara, cedând tronul fiului său Mihai I.
Proclamația către Țară a lui Carol al II-lea
Români!
Vremuri de adâncă turburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.
De acum zece ani când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste m-am străduit de a face tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.
Azi zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.
Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să-i fie cât mai folositoare.
Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi. Țara să fie păzită de Dumnezeul părinților noștri, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.
Trăiască România!
CAROL
Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecință, acesta a fost invitat să depună jurământul.
Când decretul a fost semnat, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”. Spre după amiază, Mihai a depus jurământul prin care devenea din nou rege al României.
Carol, după România
Carol al II-lea și Elena Lupescu au locuit în Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Portugalia. Fostul rege a murit pe 4 aprilie 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămășitele pamântești ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înmormântați și predecesorii săi.
