Întâmplările trecutului, chiar dacă nu par să aibă vreo importanță pentru prezent, au influențat major lumea în care trăim. Iată unele dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei pe 8 decembrie:
- 1765: Americanul Eli Whitney inventează daracul pentru bumbac, care a revoluționat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime.
- 1813: La Viena, Ludwig van Beethoven conduce premiera Simfoniei a 7-a.
- 1832: Apare la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, primul număr din „Buletin, gazeta administrativă”, primul periodic românesc oficial, actualul „Monitor Oficial” al României.
- 1864: Papa Pius al IX-lea promulgă enciclica Quanta cura în care condamnă libertatea de religie și separarea dintre biserică și stat. În anexa „Syllabus of Errors” el enumeră o listă de 80 de „erori de erezie” articulând învățătura Bisericii Catolice cu privire la o serie de chestiuni filozofice și politice.
- 1869: Primul Conciliu al Vaticanului proclamă dogma infailibilității papei și inspirația divină incontestabilă a Sfintei Scripturi.
- 1881: Un incendiu devastator la Ringtheater, Viena ucide câteva sute de oameni. Evenimentul are efecte internaționale asupra protecției preventive împotriva incendiilor.
- 1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, „Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război”.
- 1905: Papa Pius al X-lea introduce primirea primei Sfinte Împărtășanii la copiii de rit romano-catolic de pretutindeni, ajunși la vârsta înțelegerii (la 7 ani).
- 1920: Are loc un atentat cu bombă în Senatul României. La ora 14.30 o bombă artizanală, plasată de un grup comunist condus de Max Goldstein, a explodat în sala de ședințe și a provocat moartea episcopului greco-catolic Radu Demetriu, a ministrului justiției Dimitrie Greceanu, precum și rănirea senatorului Spiru Gheorghiu, a episcopului Nifon și a președintelui Senatului, generalul Constantin Coandă.
- 1921: Este inaugurată Operei Române din București cu spectacolul „Lohengrin”, de Richard Wagner, traducerea lui Șt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky.
- 1925: Este înființat „Institutul de Statistică Generală”.
- 1941: Al Doilea Război Mondial: Canada și Noua Zeelandă declară război României.
- 1941: SUA declară război Japoniei.
- 1941: Este înființat lagărul de exterminare Chełmno, în Polonia aflată sub ocupație nazistă.
- 1941: Wiktor Alter și Henryk Erlich, politicieni polonezi socialiști cu origini evreiești sunt arestați și acuzați de spionaj de către URSS. În ciuda protestelor Aliaților, vor fi ulterior executați.
- 1955: Este creat drapelul european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei.
- 1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică și abolirea monarhiei.
- 1991: Este aprobată prin referendum național noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991. Elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.
ADVERTISING
Reclama ta poate fi aici. Contactează-ne la adresa admin@quidest.ro
ADVERTISING
Reclama ta poate fi aici. Contactează-ne la adresa admin@quidest.ro
- 1991: Au loc primele alegeri prezidențiale din Republica Moldova. Mircea Snegur este ales președinte al republicii.
- 1991: Liderii Belarusului, Rusiei și Ucrainei semnează acordurile de la Belaveja, prin care acceptă dizolvarea Uniunii Sovietice și constituirea Comunității Statelor Independente.
- 2004: Douăsprezece țări din America de Sud semnează o declarație prin care anunță înființarea Uniunii Națiunilor Sud-Americane, o structură interguvernamentală gândită după modelul Uniunii Europene.
- 2013: Metallica susține un spectacol în Antarctica, devenind prima trupă care cântă pe toate cele șapte continente.
- 2019: Este confirmat primul caz de COVID-19 în China.
ADVERTISING
Reclama ta poate fi aici. Contactează-ne la adresa admin@quidest.ro