Masacrul de la München

În dimineața zilei de 5 septembrie 1972, la ora 04:30, opt membri ai grupării teroriste Septembrie Negru, îmbrăcați în treninguri negre și având cu ei sacoșe pline cu arme, s-au cățărat peste gardul de 2 metri și au intrat, cu ajutorul unor chei furate, în clădirea unde era cazată delegația sportivilor din Israel, venită la XX-a ediție a Jocurilor Olimpice ce se desfășura la München.

Infiltrarea

Luni seara,  pe 4 septembrie, sportivii israelieni au fost la teatru și au urmărit piesa „Scripcarul de pe acoperiș”, mai apoi luând masa cu vedeta piesei, actorul israelian Shmuel Rodensky, înainte de a se întoarce în Satul Olimpic. La 4:30 dimineața, pe 5 septembrie, în timp ce sportivii dormeau, opt membri ai facțiunii Septembrie Negru din cadrul Organizației pentru Eliberarea Palestinei, îmbrăcați în treninguri negre și având genți cu puști de asalt AKM, pistoale Tokarev și grenade, au escaladat un gard de 2 m, fiind chiar ajutați de mai mulți sportivi nebănuitori, care se strecurau și ei în Satul Olimpic după ce petrecuseră în oraș. Sportivii au fost inițial identificați ca americani, dar s-a stabilit în cele din urmă că erau canadieni.

Odată ajunși în interior, teroriștii au folosit un set de chei furate pentru a intra în două apartamente folosite de echipa israeliană. Yossef Gutfreund, arbitru de lupte, a fost trezit de un zgomot slab de zgârieturi la ușa apartamentului 1, care adăpostea antrenorii și oficialii israelieni. Când s-a apropiat, ușa s-a deschis și a vazut mai mulți bărbații mascați și înarmați. El a strigat către colegii lui și a încercat să blocheze ușa, însă în zadar. În acest timp, antrenorul de haltere, Tuvia Sokolovsky, a spart un geam și a scăpat. Antrenorul de lupte Moshe Weinberg a încercat să lupte cu intrușii, dar a fost împușcat în obraz și forțat să-i ajute să găsească mai mulți israelieni.

Conducându-i pe intruși pe lângă Apartamentul 2, Weinberg a mințit spunându-le că locuitorii apartamentului nu erau israelieni. În schimb, Weinberg i-a condus la apartamentul 3, de unde teroriștii au mai luat șase luptători și halterofili ca ostatici suplimentari. Probabil Weinberg a sperat că halterofilii și luptătorii, fiind mai puternici, vor avea șanse mai mari de a lupta împotriva atacatorilor decât cei din apartamentul 2, însă toți au fost surprinși în somn.

În timp ce sportivii de la apartamentul 3 au fost duși înapoi la apartamentul antrenorilor, Weinberg, deși era rănit, i-a atacat din nou pe teroriști, permițându-i unuia dintre luptători, Gad Tsobari, să scape prin garajul subteran. Weinberg a fost ucis, însă a reușit să-l lăse inconștient pe unul dintre intruși și să-l taie pe altul cu un cuțit de fructe. Halterofilul Yossef Romano a atacat și el pe unul dintre teroriști înainte de a fi împușcat și ucis.

Astfel, teroriștii au rămas doar cu nouă ostatici: arbitrul de lupte Yossef Gutfreund, antrenorul Kehat Shorr, antrenorul de pistă Amitzur Shapira, maestrul de scrimă Andre Spitzer, arbitrul de haltere Yakov Springer, luptătorii Eliezer Halfin și Mark Slavin și halterofilii David Berger și Ze’ev Friedman. Gutfreund, cel mai mare dintre ostateci din punct de vedere fizic, era legat de un scaun, iar restul erau așezați câte patru pe două paturi, legați la încheieturi și glezne și apoi unii de alții. Cadavrul lui Romano a fost lăsat la picioarele celorlalți ca un avertisment.

Dintre ceilalți membri ai echipei israeliene, mergătorul cu viteză(nu alergat, ci MERS rapid) Shaul Ladany fusese trezit în apartamentul 2 de țipetele lui Gutfreund. A sărit de pe balconul camerei sale și a fugit în aripa americană, trezindu-l pe antrenorul SUA Bill Bowerman și informându-l despre atac, fiind prima persoană care a dat alarma. Ceilalți patru sportivi din apartamentul 2 (trăgătorii cu arma Henry Hershkowitz și Zelig Shtroch și scrimerii Dan Alon și Yehuda Weisenstein), plus șeful de delegației isreliene Shmuel Lalkin și cei doi medici ai echipei, s-au ascuns și au fugit în cele din urmă din clădire. Cele două femei membre ale echipei olimpice din Israel, sprintera Esther Shahamorov și înotătoarea Shlomit Nir, au fost găzduite într-o parte separată a Satului Olimpic. Încă trei membri ai echipei olimpice din Israel au fost găzduiți în Kiel, la 900 de kilometri de Munchen.

Cine erau teroriștii?

Atacatorii erau teroriști palestinieni din taberele de refugiați din Liban, Siria și Iordania. Aceștia au fost identificați ca Luttif Afif (folosind numele de cod Issa) – liderul, adjunctul său Yusuf Nazzal („Tony”) și membrii juniori Afif Ahmed Hamid („Paolo”), Khalid Jawad („Salah”), Ahmed Chic Thaa („Abu Halla”), Mohammed Safady („Badran”), Adnan Al-Gashey („Denawi”) și vărul lui Al-Gashey, Jamal Al-Gashey („Samir”).

Afif, Nazzal și încă unul din asociații lor, au lucrat în diferite funcții în Satul Olimpic și au petrecut câteva săptămâni cercetând potențialul lor obiectiv. Un membru al delegației olimpice uruguayene, care împărțea locuințele cu israelienii, a susținut că l-a găsit pe Nazzal în interiorul clădirii cu mai puțin de 24 de ore înainte de atac, dar din moment ce a fost recunoscut ca muncitor în sat, nu s-a gândit că ar fi ceva anormal. Ceilalți membri ai grupului au intrat în München cu trenul și avionul în zilele dinaintea atacului. Toți membrii echipelor olimpice din Uruguay și Hong Kong, care au împărțit clădirea cu israelienii, au fost eliberați de către teroriști.

Negocierile și prima încercare de asalt

Teroriștii au cerut eliberarea și acces liber în Egipt a 234 de deținuți din închisori israeliene și a doi teroriști germani, Andreas Baader și Ulrike Meinhof, deținuți în Germania. Israelul a refuzat însă să negocieze cu teroriștii. Astfel, șeful poliției din München și ministrul de interne al Bavariei au fost negociatorii principali în timpul crizei. Magdi Gohary și Mohammad Khadif(sfătuitori egipteni ai Ligii Arabe)și A.D. Touny(un membru egiptean al Comitetului Olimpic Internațional) au încercat și ei să-i convingă pe teroriști să îi elibereze pe ostateci, dar aceștia au refuzat răscumpărarea cu sume de bani sau substituirea ostatecilor israelieni cu ostateci germani cu funcții înalte.

La ora 16:30, o echipă formată din 38 de polițiști din vestul Germaniei a fost trimisă în Satul Olimpic. Aceștia erau îmbrăcați în treninguri și aveau mitraliere Walther MP, ei fiind membri ai poliției de frontieră germane, deși, potrivit unui fost polițist din München, Heinz Hohensinn, erau ofițeri de poliție obișnuiți, fără experiență în lupta sau salvarea ostaticilor. Planul lor era să se târască prin gurile de ventilație și să omoare teroriștii. În acest timp, echipele de filmare au filmat acțiunile de pregătire și au transmis imaginile în direct la televizor. Astfel, teroriștii au putut urmări poliția pregătindu-se pentru atac. Filmările îl arată pe unul dintre răpitori privind pe ușa balconului, în timp ce unul dintre ofițerii de poliție stătea pe acoperiș la mai puțin de 6 metri de el. În cele din urmă, după ce „Issa” a amenințat că va ucide doi dintre ostatici, poliția s-a retras din incintă.

A doua încercare de asalt

Ministru Genscher și Walter Tröger, primarul Satului olimpic, au fost lăsați să intre timp de câteva minute în cameră cu ostateci, unde au vorbit cu ei. Au observat că unii dintre ostateci fuseseră maltratați de teroriști, iar David Berger fusese împușcat în umăr. La ora 18:00, teroriștii au cerut să fie lăsați să plece cu ostatecii în Egipt. 2 elicoptere fuseseră aduse pentru a-i transporta pe aceștia, ei fiind nevoiți să meargă pe jos până la ele. Pe acest drum autoritățile plănuiseră să ii atace pe teroriști. Planul a picat când „Issa” a pornit să verifice drumul, și zărindu-i pe polițiștii ascunși, a cerut să fie transportați într-un autobuz până la elicoptere.

Acum, autoritățile s-au văzut nevoite să găsească alt plan. În acest sens, i-au convins pe teroriști că baza aeriană NATO, Fürstenfeldbruck ar fi o soluție mai bună decât aeroportul Riem, unde teroriștii ceruseră inițial să fie duși. De fapt, germanii plănuiseră să îi atace pe teroriști la baza NATO. La ora 22:10, un autobuz a transportat grupul spre două elicoptere care urma să îi ducă la Fürstenfeldbruck.

A treia încercarea de asalt

Cinci polițiști din vestul Germaniei au fost distribuiți în jurul aeroportului în roluri de lunetist – trei pe acoperișul turnului de control, unul ascuns în spatele unui camion de serviciu și unul în spatele unui mic turn de semnalizare la nivelul solului. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut vreun antrenament special de lunetist și nici vreo armă specială (ei erau echipați cu un H&K G3, ​​pușca de luptă obișnuită a Forțelor Armate Germane, fără dispozitive optice sau de viziune nocturnă). Ofițerii au fost selectați pentru că obișnuiau să tragă competitiv în weekend. În timpul unei anchete germane ulterioare, un ofițer identificat ca „Lunetist nr. 2” a declarat: „Sunt de părere că nu sunt un trăgător foarte bun”. Un Boeing 727 a fost plasat pe pista de decolare cu 5-6 polițiști deghizați în membri ai echipajului. Issa și Tony urmau să inspecteze avionul înainte de îmbarcarea grupului. Planul era ca cei doi teroriști să fi imobilizați în interiorul avionului, iar țintașii de elită să îi împuște pe restul teroriștilor lângă elicoptere. Problemele au apărut încă din timpul transferului: Genscher și Tröger spuseseră că nu văzuseră decât 4-5 teroriști când vizitaseră ostatecii în cameră, iar în timpul transportului autoritățile au realizat că în realitate erau 8.

În ultimul moment, în timp ce elicopterele soseau la Fürstenfeldbruck, polițiștii vest-germani de la bordul Boeingului a hotărât să-și abandoneze misiunea, fără a consulta comandamentul central. Această decizie i-a lăsat doar pe cei cinci „lunetiști” să încerce să învingă grupul, mult mai mare și mai puternic inarmat, de teroriști. Elicopterele au aterizat imediat după ora 22:30, iar în timp ce patru dintre teroriști i-au ținut pe piloții elicopterul sub amenințare armei(încălcând o promisiune anterioară că nu vor lua ostatic niciun german), Issa și Tony s-au dus să inspecteze avionul, doar pentru a-l găsi gol. Dându-și seama că fuseseră atrași într-o capcană, s-au repezit înapoi spre elicoptere. În timp ce treceau pe lângă turnul de control, lunetistul nr2. a profitat de ocazie pentru a încerca să-l elimine pe „Issa”, ceea ce ar fi lăsat grupul fără lider. Cu toate acestea, din cauza iluminării slabe, a ratat, lovind pe „Tony” în coapsă. Între timp, s-a dat ordin ca și restul lunetiștilor să deschidă focul.

În haosul care a urmat, Ahmed Chic Thaa și Afif Ahmed Hamid, doi teroriști care erau la elicoptere, au fost uciși, iar ceilalți s-au ascuns în spatele elicopterelor, răspunzând cu foc lunetiștilor. Un polițist vest-german din turnul de control, Anton Fliegerbauer, a fost ucis în schimbul de focuri. Piloții elicopterului au fugit, însă ostaticii au rămas legați în interiorul vehiculelor.

Eșecul salvării

Autoritățile nu chemaseră transportoare blindate înainte de operațiune, ci doar foarte târziu. Întrucât drumurile către aeroport nu fuseseră eliberate, transportatoarele au rămas blocate în trafic și au ajuns doar în jurul miezului nopții. Odată cu apariția lor, teroriștii s-au panicat realizând eșecul operațiunii.

Pe 6 septembrie la ora 00:04, „Issa” a tras asupra ostaticilor cu o pușcă de asalt Kalashnikov. Springer, Halfin și Friedman au fost uciși instantaneu, iar Berger a fost împușcat de două ori în picior, dar se crede că a supraviețuit atacului inițial (deoarece autopsia sa a constatat ulterior că a murit din cauza inhalării de fum). Apoi, „Issa” a aruncat o grenadă în cabină, explozia care a urmat distrugând elicopterul și incinerându-i pe ostaticii din el. Tot „Issa” a început să tragă asupra poliției, care a răspuns cu foc și l-a ucis rapid. Khalid Jawadna încercat să scape și a fost împușcat de unul dintre lunetiști. Ce a urmat este încă un mister. O anchetă a poliției germane a arătat că unul dintre lunetiștii lor și câțiva ostatici ar fi putut fi împușcați din greșeală de poliție. Cu toate acestea, o analiză a revistei Time a raportului procurorului bavarez a indica faptul că unul dintre teroriști a stat la ușa celuilalt elicopter și i-a împușcat de câte 4 ori pe ostatecii rămași: Gutfreund, Shorr, Slavin, Spitzer și Shapira.

Finalul

Trei dintre teroriștii rămași în viață zăceau la pământ(unul dintre ei prefăcându-se mort), ei fiind capturați de poliție. Jamal Al-Gashey fusese împușcat în încheietura mâinii drepte, iar Mohammed Safady suferise o rană la picior. Adnan Al-Gashey nu fusese atins, iar Yusuf Nazzal („Tony”) a scăpat de la fața locului, dar a fost urmărit pentru 40 de minute până într-o parcare a bazei aeriene. Înconjurat și bombardat cu gaze lacrimogene, a fost împușcat după o scurtă luptă în jurul orei 01:30.

Competițiile au fost suspendate, iar pe data de 6 septembrie s-a ținut o pomenire cu 80.000 de participanți și 3.000 de sportivi. Willy Daume, președintele comitetului organizatoric german, a dorit să oprească Jocurile, dar Avery Brundage, președintele Comitetului Olimpic Internațional, a insistat să fie continuate. Guvernul israelian și șeful delegației israeliene au susținut și ei continuarea Jocurilor.

Pe 6 septembrie, după pomenire, ceilalți membri ai delegației israeliene s-au întors acasă. Delegația egipteană s-a întors și ea acasă pe 7 septembrie, spunând că le e frică de vreo răzbunare. Și membri ai altor delegații s-au întors acasă din cauza incidentului(ex: delegațiile Filipinelor și ale Algeriei și unii membri ai delegațiilor Olandei și a Norvegiei).

Care au fost victimele?

Împușcați în timpul intrării în aripa israeliană:

• Moshe Weinberg, antrenor de lupte
• Yossef Romano, halterofil

Împușcați și ucis de grenada din primul elicopter:

• Ze’ev Friedman, halterofil
• David Berger, halterofil (a supraviețuit grenadei, dar a murit din cauza inhalării fumului)
• Yakov Springer, judecător de haltere
• Eliezer Halfin, luptător

Împușcați în al doilea elicopter:

• Yossef Gutfreund, arbitru de lupte
• Kehat Shorr, antrenor de tragere
• Mark Slavin, luptător
• Andre Spitzer, antrenor de scrimă
• Amitzur Shapira, antrenor de pistă

Împușcați în turnul de control în timpul luptelor:

• Anton Fliegerbauer, ofițer de poliție vest-german

Teroriștii palestinieni împușcați de poliție

• Luttif Afif („Issa”)
• Yusuf Nazzal („Tony”)
• Afif Ahmed Hamid („Paolo”)
• Khalid Jawad („Salah”)
• Ahmed Chic Thaa („Abu Halla”)

Urmările

Golda Meir, prim-ministrul Israelului, a apelat la celelalte țări să condamne actele criminale care au fost comise. Regele Hussein al Iordaniei a fost singurul lider arab care a criticat public masacrul, spunând că a fost „o crimă barbară împotriva civilizației… comisă de niște minți bolnave”. Cadavrele celor cinci teroriști morți au fost duse în Libia, unde au fost înmormântate cu onoruri militare.

Pe data de 9 septembrie, avioane de bombardament israeliene au atacat baze de instrucție militară palestiniene în Siria și Liban. 20 de zile mai târziu, un avion al companiei aeriene germane Lufthansa a fost deturnat, teroriștii cerând eliberarea celor trei teroriști palestinieni arestați în Germania. Doi dintre ei, Safady și the Al-Gasheys, au fost eliberați imediat, și au fost primiți ca niște eroi în Libia.

„Primăvara tinereții” și „Mânia lui Dumnezeu”

Prim ministrul Golda Meir și Comitetul pentru Apărare Israelian au autorizat serviciul secret israelian Mossad să efectueze operațiuni de găsire și pedepsire a celor responsabili pentru masacru, operațiune ce a luat numele de „Mânia lui Dumnezeu”. Operațiunea Mânia lui Dumnezeu a continuat până la acordul de la Oslo dintre israelieni și palestinieni din 1993. Operațiunea a avut ca scop eliminarea conducerii organizațiilor Septembrie Negru și a celei de Eliberare a Palestinei. Pe parcursul a 20 de ani, Mossad-ul i-a urmărit, identificat și lichidat pe toți cei implicați în masacru. Buchetele de flori trimise de Mossad drept condoleanțe familiilor sportivilor asasinați aveau atașate cartonașe pe care scria „Noi nu uităm și nu iertăm”.

Pe data de 9 aprilie 1973, Mossadul și forțe ale Ministerului Israelian al Apărării au lansat operațiunea „Primăvara tinereții”, în care au infiltrat o unitate de comando în Beirut și au ucis trei lideri palestinieni, au detonat sediul Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei(PFLP) și o fabrică de explozive al organizației al-Fatah. De asemenea au fost atacate bazele din Liban ale PFLP.