În urma loviturii de stat de la 23 August 1944, România a ieșit din alianța cu Germania nazistă și a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Uniunii Sovietice. 8 zile mai târziu, la 31 august 1944, o primă coloană blindată sovietică a intrat în București fiind primită de o delegație compusă din ministrul fără portofoliu, Constantin Titel Petrescu și de generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al capitalei.
Sovieticii in București
Lovitura de stat din 1944 a scurtat Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind altfel salvate viețile a sute de mii de persoane. În același timp, a permis și creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie în România și a oferit în același timp Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană. În absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Populația capitalei a întâmpinat trupele sovietice cu bucurie, deoarece odată cu venirea acestora, Bucureștiul nu mai era amenințat de distrugerile directe ale războiului.
Totuși, în ciuda propagandei oficiale, care îi prezenta pe sovietici ca pe niște eroi, intrarea soldaților din Armata Roșie în București a fost marcată de evenimente tragice precum: jafuri, violuri, furturi, confiscări, devastări, sechestrări de persoane și pe alocuri chiar crime.
În afara trupelor sovietice, pe 31 august 1944 a intrat în București și divizia „Tudor Vladimirescu”, compusă din voluntari români recrutați din rândul prizonierilor de război de la Stalingrad, care doreau să lupte contra germanilor. Formată la începutul anului 1944, divizia a plecat spre front, unde la 21 august primise misiunea de a ataca Iașiul alături de trupele sovietice. Numai că evenimentele de la 23 august 1944 au avut ca rezultat neimplicarea ei în luptele contra trupelor românești, iar acest lucru a făcut ca divizia să fie trimisa spre București și să intre în oraș alături de trupele sovietice.
Armistițiul
La semnarea armistițiului, pe 12 septembrie 1944, Armata Roșie controla deja o mare parte din teritoriul țării. Lovitura de stat a echivalat o „predare necondiționată” în fața sovieticilor si a restului Aliaților. Negocierile inter-aliate au întârziat semnarea armistițiului pentru ca sovieticii să ocupe cât mai mult posibil din România, astfel încât să poată dicta termenii armistițiului. În această perioadă, 114.000 – 160.000 de soldați români au fost luați prizonieri de război de către sovietici fără luptă și au fost trimiși pe jos în lagăre din Uniunea Sovietică, aproximativ o treime dintre ei murind pe drum. Armistițiul dintre România și Aliați punea țara sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie, în timp ce militarii sovietici exercitau controlul de-facto.
