Pe 16 august 1941, ordinul nr. 270 a fost emis de Iosif Stalin în calitate de Comisar al poporului pentru apărare. În momentul emiterii ordinului, trupele germane obținuseră succese importante și înaintaseră adânc în teritoriul sovietic. Războiul fulger practicat de germani a dezorganizat sistemul de apărare sovietic și a condus la înconjurarea mai multor divizii sovietice. Aceste evenimente au înrăutățit moralul personalului Armatei Roșii, care deja era la un nivel foarte jos din perioada de dinainte de război, ca urmare a epurărilor lui Stalin. Ordinul urmărea în primul rând să împiedice predarea tot mai deasă a soldaților și ofițerilor sovietici.
Ordinul 270
Primul articol al ordinului prevedea că orice comandant sau comisar care „își rupe însemnele, dezertează sau se predă” se face acuzat de dezertare premeditată. Drept urmare, ordinul impunea superiorilor acestuia să-l împuște pe loc, iar membrii familiei acestuia să fie arestați.
Cel de-al doilea articol cerea ca soldații înconjurați să folosească toate posibilitățile pentru a lupta și să ceară comandanților lor să conducă lupta. Conform ordinului, oricine încearca să se predea în loc să lupte trebuia să fie ucis, iar membrii familiei lui să fie privați de orice bunăstare și asistență din partea statului. Ordinul impunea, de asemenea, comandanților de divizie să retrogradeze și, dacă este necesar, chiar să-i împuște pe comandanții care nu conduceau bătălia direct de pe câmpul de luptă. Comentând acest ordin, Stalin a declarat: „Nu există prizonieri de război sovietici, ci doar trădători”.
După război
În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, prizonierii ruși de război, odată eliberați, au mers de bună voie în „tabere de filtrare” speciale conduse de NKVD(Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din URSS). Dintre aceștia, până în 1944, peste 90% au fost eliberați și aproximativ 8% au fost arestați sau condamnați să servească în batalioane penale(alcătuite din persoane condamnate). În 1945 au fost create aproximativ 100 de tabere de filtrare pentru Ostarbeiteri(slavi adunați din Europa de est și centrală, pentru a efectua muncă forțată pentru germani), prizonieri de război și alte persoane strămutate. Tabele au procesat peste 1,539,475 de prizonieri de război. Până în 1946, 20% dintre prizonierii de război au fost eliberați, 43% au fost reînrolați, 22% au fost trimiși în batalioane de muncă, iar 15% au fost trimiși în Gulag. Supraviețuitorii au fost eliberați în timpul amnistiei generale pentru toți prizonierii de război, începută o dată cu valul de destalinizare de după moartea lui Stalin.
Controverse
Totuși, unii istorici(ex: Rolf-Dieter Müller și Gerd R. Ueberschä) consideră că datele obținute din arhivele sovietice nu pot fi de încredere datorită campaniilor de dezinformare desfășurate de istoricii sovietici, în încercarea de a prezenta într-o lumină mai favorabilă tratamentul prizonierilor de război. Ei susțin că, în realitate, aproape toți prizonierii de război au fost condamnați pentru colaborare sau trădare la diferite forme de muncă forțată, admițând însă că este puțin probabil ca întreaga amploare a evenimentelor să poată fi studiată vreodată.
