Pe 25 august la ora 10:30 dimineața, generalul Pierre Billotte, comandantul Brigăzii I blindate franceze a trimis un ultimatum generalului german von Choltitz. Raoul Nordling, consulul general al Suediei a jucat din rolul de mediator și a fost cel care a înmânat mesajul germanilor. Generalul francez făcea o scurtă trecere în revistă a situației din Paris. Punctele cheie fuseseră cucerite de francezi. În opinia lui Billotte, rezistența germanilor nu putea duce decât la pierderi inutile de vieți omenești, orice rezistență fiind sortită din punct de vedere militar înfrângerii. Francezii erau dispuși să aștepte o jumate de oră de la primirea mesajului, după care germanii trebuiau să accepte capitularea sau să se aștepte la anihilarea totală. În cazul în care germanii s-ar fi predat, ei urmau să fie tratați corespunzător legilor războiului.
Conținut
Capitularea germană
În ciuda ordinelor date de Hitler, conform cărora capitala franceză „nu trebuia să cadă în mâinile inamicului decât ruinată complet”, prin demolarea sistematică a podurilor și a clădirilor, guvernatorul militar și comandantul garnizoanei Parisului, Dietrich von Choltitz, a capitulat pe 25 august la cartierul general al generalului Leclerc de la Hotelul Meurice. Von Choltitz a fost ținut prizonier până în aprilie 1947. În cartea sa de memorii … Brennt Paris? („Arde Parisul?”), publicată pentru prima oară în 1950, von Choltitz se consideră salvatorul capitalei franceze.
Controverse
În ceea ce privește rolul jucat de von Choltitz în timpul luptelor, a apărut o controversă, care continuă până în ziua de azi, părțile franceză și germană privind total diferit problema. În Germania, von Choltiz este considerat ca un umanist erou care a salvat Parisul de la distrugerile ordonate de Hitler. În 1964, Dietrich von Choltitz a explicat într-un interviu înregistrat pe bandă magnetică motivele pentru care a refuzat să se supună ordinelor lui Hitler: „Dacă nu m-am supus pentru prima oară, asta a fost pentru că am știut că Hitler era nebun” („Si pour la première fois j’ai désobéi, c’est parceque je savais qu’Hitler déraisonnait”). În 2004, fiul generalului german, Timo, a dat un interviu canalului public France 2, în care a afirmat că tatăl său a refuzat să execute ordinele lui Hitler și a permis cu bună știință aliaților să preia controlul orașului în mod rapid și sigur, împiedicând implicarea rezistenței în lupte grele de stradă, care ar fi ruiant capitala franceză. Generalul von Choltitz ar fi fost conștient că războiul este pierdut și ar fi decis de unul singur să salveze Parisul.
În schimb, în Franța, această versiune este considerată o încercare de falsificare a adevărului istoric, de vreme ce von Choltitz este considerat un ofițer nazist credincios lui Hitler, implicat în numeroase acțiuni controversate precum distrugerea Sevastopolui și Rotterdamului, incendierea Grand Palais(clădire ocupată de luptătorii FFI), distrugerea morilor din Pantin pentru a înfometa populația capitalei sau executarea a 35 de membri ai rezistenței la cascada din Bois de Boulogne.
Într-un interviu din 2004, veteranul rezistenței franceze Maurice Kriegel-Valrimont l-a caracterizat pe von Choltitz ca pe omul care „atâta vreme cât s-a putut, a omorât francezi, iar, când a încetat să-i mai omoare, a fost datorită faptului că nu mai era capabil să o mai facă”. Kriegel-Valrimont a afirmat că „nu numai că noi nu-i datorăm nimic, dar ca să-i acorzi vreun merit este o falsificare nerușinată a istoriei”. Documentarul „Eliberarea Parisului”, filmat clandestin în timpul luptelor rezistenței, aduce dovezi clare ale luptelor grele de stradă, contrazicând afirmațiile generalului von Choltitz și ale fiului său.
Protocoalele conversațiilor telefonice dintre von Choltitz și superiorii săi, descoperite la un moment dat în arhivele din Fribourg și analizate de istoricii germani, vin în sprijinul afirmațiilor lui Kriegel-Valrimont. De asemenea, Pierre Taittinger și Raoul Nordling și-au arogat amândoi meritul de a-l fi convins pe von Choltitz să nu distrugă Parisul, precum ordonase Hitler. Pierre Taittinger a pubhlicat o carte despre acest subiect: …et Paris ne fut pas détruit (… și Parisul nu a fost distrus).
